Caju-ul, un fruct proaspăt sau uscat

Caju-ul este un pom fructifer tropical, originar din Amazonia, făcând parte din aceeași familie cu fisticul și mango. În secolul al XVI-lea, portughezii l-au introdus în India, iar astăzi,     India și Africa orientală sunt cei mai mari producători.
Este inedit datorită celor două tipuri de fructe pe care le oferă: un fruct proaspăt, denumit “măr de caju” și unul uscat-“alună de caju”.
Caju-ul proaspăt este de fapt un fruct fals, creat prin hipertrofierea pedunculului floral, care ajunge la mărimea unei pere mici. Are suprafața lucioasă și fragilă, de culoare de la galben     la roșu aprins, iar pulpa este fibroasă. Fructul adevărat este cel uscat, care crește la baza caju-ului proaspăt; este asemănător migdalei sau alunei, fiind acoperit cu o coajă dură, care           închide o sămânță uleioasă, comestibilă.
Fructul proaspăt are un gust proaspăt-acrișor și se consumă numai în țările de origine, între noiembrie și ianuarie, fiind imposibil de exportat din cauza perisabilității. Brazilienii extrag din pulpa lui un suc care se bea după ce a fost lăsat să fermenteze.
Transformarea caju-ului într-un fruct uscat comestibil nu este întocmai o operațiune ușoară, astfel justificându-se și prețul acestuia pe piețele europene, mai ales că doar 10% dintre fructe ajung în cele din urmă la forma comercială. Sămânța de caju conține un ulei iritant, care trebuie eliminat înainte de extragerea fructului din coajă, pentru a evita contaminarea acestuia. Ulterior fructele se prăjesc și se curăță de coajă, operațiune efectuată manual, apoi se opăresc pentru a facilita îndepărtarea peliculei închise la culoare care le acoperă.
Caju-ul râncezește rapid, de aceea este oportun să fie conservat în vid, fără a fi lăsat timp îndelungat în contact cu aerul.
Planta în sine cunoaște și alte utilizări, în afară de cele alimentare: din coajă se obține o vopsea, din fruct se obține alcool și oțet, iar prin presare la rece un ulei foarte apreciat. Arborele de caju devine materie primă pentru obținerea cauciucului și a unui lichid folosit ca bază pentru vopseluri. Sucul, de culoare tuciurie, rășinos și caustic, se folosește în medicină, având proprietăți antibacteriene. Valoarea arborelui de caju se datorează și lemnului său prețios sau uleiului extras, folosit în industria auto, ca agent anticoroziv, adeziv sau hidroizolator.
Consumat în stare naturală, prăjit sau sărat, caju-ul este un aliment apreciat în bucătăria orientală, un fel de mâncare tradițional fiind puiul cu caju din bucătăria chinezească și thailandeză, dar și un ingredient de bază al unor brânzeturi vegetariene. În Malaezia, frunzele arborelui de caju sunt consumate crude, în salate, sau într-un preparat tradiţional, în amestec cu pastă de creveţi.
În unele părţi ale lumii, din coaja arborelui se prepară ceaiuri antidiuretice, din pudră de seminţe se extrage antivenin, iar uleiul este utilizat în tratarea afecţiunilor dermatologice.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*